Ediția cu nr. 23 a conferinței va marca aniversarea a 25 de ani de activitate a Asociației ARILOG.
ARILOG a crescut și s-a dezvoltat odată cu industria de logistică din România. A atras și a conectat profesioniști din zone diferite, a pus la aceeași masă oameni din 3PL, curierat, furnizori de echipamente și tehnologie, real estate industrial, produție, retail, consultanță și mediul academic. A creat contexte de dialog, de învățare, de schimb de bune practici. Uneori formal, alteori informal, dar mereu cu aceeași intenție: să construiască punți.
ARILOG reprezintă un pod al cunoașterii și al împărtășirii bunelor practici.
Evenimentul se desfășoară sub deviza ARILOG Bridge of Sharing care promovează asociația ca pe un spațiu comun în care perspective diferite se întâlnesc și se completează. Puntea dintre companii, dintre domenii, dintre idei și locul în care experiența se împarte, nu se păstrează.
Programul Conferinței anuală ARILOG este organizat astfel:
# 4 iunie, între orele 09.00 și 18.00 - sesiuni de prezentare, studii de caz și paneluri de discutii
# 4 iunie, între orele 18.00 și 21.00 - networking cocktail drinks & dinner
# 5 iunie, între orele 10.00 și 12.00 - vizite practice în structuri de logistică și de producție
Detalii înregistrare
- Taxa de participare NU include serviciile de cazare, este pentru o persoană și nu este purtătoare de TVA.
- Plata pentru taxa de participare se face în baza unei facturi proforme emise de organizator, la cursul BNR leu/euro din ziua plății. Participarea la eveniment este confirmată doar după efectuarea plății pentru taxa de participare
- Sunt disponibile discounturi pentru grupuri mai mari de 3 persoane din partea aceleiași companii. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe detalii pe adresa de email stefania@arilog.ro.





